Bine ati venit pe Centrul Medical Focus - Clinica   Click pentru ascultare text! Bine ati venit pe Centrul Medical Focus - Clinica
Tipariti aceasta pagina

Cum influenteaza sanatatea fatului, diagnosticarea mamei cu hipotiroida

Publicat in Sfatul medicului
Citit 37498 ori
Hipotiroidia este o afectiune endocrina caracterizata prin scaderea sintezei de hormoni tiroidieni. In timpul sarcinii, dezvoltarea si maturizarea normala a creierului bebelusului este determinata, in mare parte, de functionarea normala a acestora.

 Absenta congenitala a tiroidei (copii se nasc fara tiroida) determina intarzieri esentiale in cresterea si dezvoltarea neurologica, tocmai de aceea rolul hormonilor tiroidieni inca din viata intrauterina, este determinant. Iata de ce este foarte important sa vorbim despre modul in care hipotiroidia mamei poate afecta dezvoltare intrauterina a bebelusului.

 Cum se stabileste diagnosticul

 Hormonii tiroidieni (T3 si T4) sunt secretati direct de tiroida, iar TSH-ul este hormonul secretat de hipofiza (centrul de comanda suprem al sistemului endocrin), care controleaza sinteza tiroidiana de T3 si T4.

 Pornind de la semnele tipice clinice, endocrinologul solicita o serie de analize hormonale. Astfel, in cazul hipotiroidei primare, cand exista o afectiune a glandei, scade nivelul de T3 si T4, iar TSH-ul creste, incercand sa stimuleze prin multiple mecanisme productia de hormoni tiroidieni. In concluzie, in cazul diagnisticarii cu hipotiroidia primara, TSH-ul creste, in timp ce in cazul hipotiroidei secundare sau tertiare, tiroida este integra, doar centrii de comanda hipofizari si hipotalamici fiind afectati., a declarat Dr. Camelia Valentina Cimpoesu – medic specialist Endocrinologie la Centrului Medical Focus.

  Ce trebuie sa stie femeile insarcinate

 Studiile clinice au demonstrat rolul crucial al hormonilor tiroidieni in dezvoltarea si maturizarea normala a creierului.

 Tiroida fatului incepe sa produca proprii hormoni tiroidieni abia din saptamanile 10-12, ceea ce inseamna ca in primul trimestru necesarul de hormoni tiroidieni al bebelusului este acoperit aproape in exclusivitate de catre mama. Abia din trimestrul al doilea tiroida fatului incepe sa sintetizeze proprii hormoni, insuficient insa pana in trimestrul al treilea, astfel ca mama continua sa asigure concentratiile necesare.

 „Este indicata urmarirea functiei tiroidiene inainte de conceptie si in perioada prenatala in cazul femeilor la care se evidentiaza gusa, cu antecedente familiale de afectiuni tiroidiene, cu istoric personal de hipertiroidism, hipotiroidism, tiroidita postpartum sau boli atoimune, cu titru crescut de ATPO (anticorpi antiperoxidaza) sau cu diabet zaharat de tip 1.,a adaugat Dr. Camelia Valentina Cimpoesu.

 Consecintele hipotiroidiei materne asupra bebelusului

 Hipertiroidismul in sarcina poate cauza boala Graves-Basedow, adenom toxic tiroidian, gusa polinoduara toxica sau hipertiroidism gestational (hiperemisis gravidarum). Hipotiroidia materna se asociaza frecvent cu un grad de retard mental al copilului, direct proportional cu nivelul deficitului din timpul sarcinii. Studiile arata ca acesti copii pot pierde aproximativ 7-8 puncte de IQ.

 Important este ca exact din momentul in care o femeie decide ca doreste o sarcina, ar fi bine sa exploreze functia tiroidiana, astfel incat daca e necesar, tratamentul sa fie inceput cat mai precoce. Cu atat mai mult cu cat nu rareori problemele tiroidiene si in special cele autoimune pot intarzia momentul mult asteptat prin disfunctie ovulatorie.

 Cum se poate trata?

 Hipotiroidismul la gravide trebuie tratat cu substituenti hormonali, cu mentiunea faptului ca necesarul de hormoni poate sa creasca incepand cu saptamana a 8-a de sarcina. Medicatia indicata in acest caz este thyroxina, administrata sub supraveghere endocrinologica. Se pare ca inceperea tratamentului chiar si in trimestrul doi de sarcina poate impiedica afectarea neurologica a fatului.

 In cazul femeilor diagnosticate anterior sarcinii cu hipotiroidie si care se afla sub medicatie este indicata continuarea tratamentului, pe toata durata sarcinii, aceleasi proceduri fiind valabile si pe parcursul alaptatului. Mai mult decat atat, deseori este necesara o crestere a dozelor sub supraveghere medicala.

 Analizele necesare depistarii hipotiroidiei, indicate femeilor ce doresc o sarcina sau sunt deja insarcinate sunt TSH, FT4, FT3, ATPO (anticorpi antitiroperoxidaza). In cazul celor care se suspecteaza sau se confirma hipertiroidismul se dozeaza in plus TRAB (anticorpi antireceptor TSH).

 Pretul variaza in functie de tipul analizei necesare, fiind cuprins intre 30 si 120 de lei.

 Incepand cu luna februarie Centrul Medical Focus, in contract cu Casa de Asigurari, ofera consultatii endocrinoligice gratuite, celor care se prezinta cu trimitere de la medicul de familie. Astfel, pacientii care au calitatea de asigurati beneficiaza de analize decontate, respectiv TSH, FT4.

 In cadrul centrului se pot face si spitalizari de zi care includ efectuarea de TSH, FT4, ATPO, ecografiei tiroidiene.

Click pentru ascultare text! Focus Medical